departe de casa

Am plecat din Romania deabia de 6 luni si ne este tare dor de familie si prieteni. Viata nu e chiar asa usoara cum cred unii, "visul American" pentru noi inca nu s-a aratat. Avem un baietel de aproape 2 anisori si din cauza asta eu nu pot lucra , ca sa-l duc la gradinita ne costa prea mult. Cum ati reusit sa treceti peste schimbarea majora , sa te gasesti intr-o tara straina, cu obiceiuri si traditii diferite de ale tale?

Stiu Laly ca este greu si noua ne este. Suntem plecati de doi ani si jumatate, la inceput eram la scoala si dupaia insarcinata si acum stau cu bebe acasa si nu lucrez. Am lucrat foarte putin. Oricum eu sper sa o dam la gradinita la toamna. ca sa ne fie si noua mai usor. Aici gradinitele sunt de stat si particulare, la alea de stat se ia in baza reditului familiar si la noi cum e sub limita speram sa nu fie o taxa foarte mare.

Draga Patricia , tara mea de suflet este Italia imi doresc tare mult sa ajung acolo, acum multi ani :D , dupa ce am terminat liceul am vrut sa plec la studi in Bologna dar din pacate mi s-au pus destul de multe piedici la ambasada si nu am reusit sa mai plec. Sper ca macar odata in viata sa ajung sa vad Italia, tara artelor, artistilor de renume :roll:

Eu mai am trei frati si toti sunt plecati din tara.Imi e greu fara ei,aveam si avem o legatura foarte stransa,dar ce sa facem,stim ca s-au dus pentru a le fi mai bine.Ne consolam cu ideea.

Nu cred ca sunt multi in tara asta care sa nu aiba o ruda apropiata plecata prin lume .
Fratele meu a fost plecat in Italia , dar s-a intors destul de repede si fara bani . Am un unchi care e plecat tot acolo e vreo 8 ani si de 2 ani si-a luat si baiatul . Vin acasa cam de 2 ori pe an .
Tata a plecat ultima data acum 2 ani , inainte de a naste eu . Si-a vazut nepotul abia in primavara asta , a stat 2 saptamani si a plecat iar .
Nimeni nu pleaca din tara de prea mult bine .

Ce familie frumoasa.Si ce tatic tanar ai.

Multumesc ! Chiar foarte tanar nu-i , ca a implinit 57 de ani , a chelit si i-a albit si barba .

experienta noasta ii un pic diferita in sensul ca noi suntem aici in Portugalia de aproape 2 sapt dar sotul meu ii aici decand avea Carla 6 sapt. si de atunci mai mult aici decat acasa. fata de altii,noi suntem totusi norocosi,petrecem sarbatorile impreuna si asta conteaza tare mult. acum stam cu tati pana la sf. verii cred. sunt niste ani si niste clipe minunate,unice care nu se mai intorc asa ca incercam sa ne adaptam situatiei si sa fim cat mai aproape

am niste prieteni buni in Portugalia sunt plecati de aproape 3 ani, acum incearca sa vina cu loteria in America, Doamne ajuta . E tare greu departe de casa, ne-am fi dorit tare mult sa fi stat pe undeva prin Europa era mai usor sa te urci in masina si sa faci o vizita in Romania. Biletele de avion sunt tare scumpe ca sa venim in vara, asa cum ne dorim ne costa aproape 3.000 $ , sunt bani foarte multi , dar vreau sa fac tot posibilul sa fiu la nunta fratelui meu in august . Imi doresc sa pot veni si din cauza bunicilor care sunt toti patru cu probleme de sanatate si tot timpul plang cand vorbesc cu ei la telefon ca nu o sa mai apuce sa ne vada , sa-si vada stranepotul.
Mai am doi veri primari cu familiile lor si copii in Canada, tot glumim ca spun ca le fac cu mana de pe marginea lacului Michigan, intre noi si ei ne desparte doar un lac.In curand o sa mearga in Canada si parintii lor, fratele cel mic si sora care inca nu au reusit sa plece. Mai am un var primar in Germania casatorit, doua verisoare in Spania, un unchi in Olanda, o matusa in Cipru, o matusa de-a mamei in Franta, doua verisoare de mamei in America.....si daca mai caut mai gasesc , suntem impartiti in toata lumea

Ufffff Laly.....am citit pe nerasuflate,parca nu se mai gata.
Chiar ca sunt impartiti prin toata lumea.

trist Lali, sper sa reusesti sa aj acasa in august la nunta. noroc ca ne aduna internetul ,vorba lui Janet

La cine mergeti la nunta,Laly?Aici in Sibiu?

in sibiu voi merge la nunta, la cea a fratiorului meu iar la o saptamana la nunta unui var.

Fetelor eu am plecat din tara de 6 ani si ceva si inceputul a fost cumplit!Ruperea de parinti,rude,cunostinte de tot anturajul si toate lucrurile obisnuite...Consolarea venea de la sotul meu care era in Italia de ceva vreme si mi-a oferit suportul moral foarte important la acel timp pt mine...Cateva sapt a fost bine...totul nou:oameni,locuri,mod de viata,limba ...nu realizam ca sunt departe...Pe urma incetul cu incetul au venit si greutatile,minore ce-i drept,dar cand nu esti obisnuit cu ele ai tendinta sa faci din nimic o tragedie...Sotul plecat toata ziua la munca eu nu stiam o boaba italiana...nu puteam iesi din casa pt ca imi era teama ca nu o sa ma descurc,ba chiar mai mult,imi era teama sa nu ma ratacesc si deja ma si vedeam cum umblu disperata pe strazile orasului cerand ajutor...Incetul cu incetul am invatat sa vb ...cam pocit la inceput dar numai exersand mi-am dat drumul...m-am uitat la greu la tv (cunosteam emisiuni,actori,vedete italiene mai ceva ca cele din tara)am citit romane ,ziare...In cateva luni m-am angajat si am lucrat cam jumate de an...dupa care cei la care lucram au trebuit sa plece in Franta si am ramas fara job...N-am disperat...dar ma visam acasa,in tara...imi lipseau enorm parintii(am fost tare legata de ei)vb cu ei la tel si plangeam...Mi-am gasit altceva de lucru,de fapt aveam 2 locuri de munca,dimineata mergeam la o familie iar la pranz la o pizzerie(aici am invatat multe din tainele gastronomiei italiene)dar si de data asta am lucrat putin vreo 3-4 luni pt ca...am ramas gravida!Bucurie mare!Am nascut aici si primul copil si pe al doilea dupa aproape 2 ani...Am stat singura cu ei pt ca sotul era la munca...de multe ori aveam nevoie numai sa vb cu cineva nu sa ma ajute efectiv...Am trecut si prin asta...Am dat anul trecut copiii la gradinita si eu sunt si la ora actuala in cautarea unui loc de munca...e greu...nu pot sa lucrez full pt ca am copiii care se mai imbolnavesc...dar eu sper ca intr-o zi sa pot lucra si eu acolo unde imi place si pt asta m-am inscris la niste cursuri pe care le voi termina anul viitor...Deci,e greu la inceput,plangi ,te zbati...pe urma devine obisnuinta,te obisnuiesti cu modul de viata incepi sa faci diferente intre viata pe care o duci si aceea pe care ai fi avut-o daca nu faceai pasul...acum as putea sa zic ca viata mea e aici pt ca am copiii care vb italiana,merg la gradi...dar visul meu cel mare e sa ma intorc in tara...E greu ,e foarte greu dar cu rabdare trecem prin toate!

intradevar iti trebuie mult curaj sa te rupi de familie, de tara, de locuri si stilul de viata , doar cand esti departe iti dai seama ca nu e chiar asa de usor cum ai fi crezut. Noi suntem plecati doar de un an si pot spune ca ne este greu, mai ales sotului care nu se poate obijnui. Eu stau deocamdata acasa cu Alex ptr ca e prea scumpa o gradinita. Nu de putine ori ne intrebam ce cautam aici......dar incet incet probabil o sa ne obijnuim. Cred ca ne-ar fi fost mai usor daca eram pe undeva prin Europa, puteam sa ajungem mai usor in tara sa ne vedem parintii. Intotdeauna mi-a placut Italia si am visat multi ani sa ma mut acolo, dar uite ca pasii m-au dus mult mai departe .Mona iti doresc sa-ti gasesti un job cat mai curand si daca mai intri mai vorbim si ne alinam dorul de tara impreuna.

Da,ai dreptate!Si noi ne-am intrebat de multe ori ce cautam aici dar stii carre-i paradoxul?Niciodata nu ne-am intrebat de ce am plecat din tara!

monacorina-in 6 ani de cate ori ai fost in Romania sa iti vezi familia?6ani- ii mult si sa ii numeri ,dorul de familie ii cel mai greu,eu sunt in Portugalia numai de 2luni jumate dar nu pot sa va spun cat de repede as pleca acasa. ma consolez cu ideea ca mai stau cam o luna si plec dar anul viitor o sa iau acelasi drum probabil
sper sa iti gasesti cat mai repede un job

De plecat stim de ce am plecat, ptr ai putea oferi baiatului nostru un viitor frumos....am zis ca stam cel putin 5 ani sa ne luam cetatenia si apoi vom vedea ce vom face , daca ne intoarcem sau nu in tara.
Cristina esti curajoasa, eu nu cred ca as fi vrut sa stau singura in tara cu Alex, iar Gabi plecat in America, suntem prea legati unii de altii, as fi luat-o razna sa nu-l vad , chiar daca ii aveam pe parinti si prieteni aproape.

pai aici suntem impreuna,de asta sunt aici. in romania eram singura dar anul trecut Carla era prea mica sa facem un asemenea drum

am inteles ca in portugalia sunteti impreuna, dar acum cand te duci in romania plecati toti?

da plecam impreuna si tot impreuna ne intoarcem ,asa is planurile deocamdata mai vedem.asta e trebuie sa tin familia unita cu orice pret,Carla il adora pe taticul ei asa ca...

asteptam mamaruta...

venim,venim

mai am de asteptat

daca plecati toti atunci e bine
ne gandisem si noi la inceput, eu sa stau acasa in ro cu alex si sa venim mai tarziu in america la gabi, dar repede am renuntat la idee cand ne-am dat seama ca nu ne vom vedea mult timp